Prea multe lacrimi intre alb si negru.

Vino

2010-09-05T22:56:00.002+03:00

Mi-e dor sa ma trezesc simtindu-ti soaptele amestecandu-se cu mirosul amarui de cafea tare. Mi-e dor sa-ti simt privirea lovindu-se de trupul meu ca razele soarelui. Mi-e dor s-adorm sub atingerile mainilor tale reci…
Astept sa-mi mai iei telecomanda din mana si sa schimbi pe National Geographic. Spune-mi zambind ca “dau astia doar cacaturi pe Discovery”. Fa-ma sa ma ridic de pe canapea si sa ies din camera cu ochii plini de furie, uitandu-ma in pamant. Striga-ma si spune-mi sa ma-ntorc. Mai zi-mi cu acelasi zambet pe buze ca ne uitam la vreau eu. Adulmeca-mi pasii. Lasa-ma sa-ti beau cafeaua. Zgaraie-mi linistea cu vorbe fara sens. Vino. Atinge-mi parul, atinge-mi gatul, atinge-mi mana. Cauta-mi ochii. Sterge-mi lacrimile. Impinge-ma gingas. Lipeste-mi spatele apropae gol pe peretele alb si rece. Atinge-mi parul, atinge-mi gatul, atinge-mi mana. Atinge-mi fruntea cu fruntea ta. Inchide ochii. Viseaza. Inca te mai astept.

Ascunde-ma.

2010-07-04T20:07:00.000+03:00

Au fost asa de multe zile in care te-am privit minute-n sir fara sa scot vreun cuvant. Nici tu nu mi-ai vorbit si nici n-ai incercat vreodata sa-mi intersectezi privirea. Stiai mereu ce vroiam, tu ma cunosti cel mai bine, dar mi-ai lasat mintea sa se joace intr-o liniste deplina. Ti-am urmarit fiecare gest. Mi-am scris in amintiri prea clare fiecare detaliu al miscarilor tale. Tu stii prea bine cum sa imi antrenezi dorintele prin ignoranta, hrandindu-mi pofta din cand in cand cu cateva cuvinte dulci.

Degeaba mi-ai dat voie sa vin mai aproape de tine daca te-ai ascuns in spatele tacerii. Insa stiu ca inima ta nu tace. Incepi deja sa n-o mai suporti. N-ai vrea sa rosteasca nimic din ce are de zis... Uneori vrei sa-i distrugi orice chemare, alteori, cand esti singur, o asculti lasand fiorii reci sa te invaluie...

Ascunde-mi bine tipetele si imaginile ce inca iti mai ratacesc prin minte. Ai vrea sa uitam totul. Ai vrea ca de acum sa cred ca esti departe. Nu-ti iese. Ne desparte cam un bulevard si ceva.

Sorry, de data asta e fara diacritice.

Sfârşitul.

2010-06-21T00:41:00.001+03:00

Intră în casă fără să mai bată la uşă. Un val de aer acru îl loveşte, simtind un amestec înecăcios de sânge, tutun şi tărie ieftină. Paşii i se împotmolesc în grămezile de gunoi şi haine ce zac pe podeaua murdară. Are în minte doar imaginea ei. Vocea fetei e încă vie, şoaptele sale pătrunzându-i din ce în ce mai adânc în amintiri. Vrea doar s-o găsească, să-i simtă mâna fierbinte încă o dată pe spatele încordat. Ştia că în el se dă o luptă crâncenă între dorinţa de a nu o fi cunoscut-o vreodată şi pofta de a o vedea din nou. Îi e rece. În palmele ude simte fior după fior. Merge din ce în ce mai repede prin holul gol şi murdar, lovind cu piciorul fiecare obiect din jurul lui. Îi e teamă de camera de la capătul coridorului. Se apropie de uşă din ce în ce mai mult, dar frica îl cuprinde din ce în ce mai tare. Se simte slab şi fără apărare în faţa unei mari uşi negre. Nu ştie ce secrete îi ascunde o bucată masivă de lemn. "Nici uşa nu ştie ce în mintea mea. E egalitate." Însă acel corp inert n-are nevoie de tainele inimii lui, ştie doar să dărâme orice vis clădit cu grijă.
Se opreşte în faţa uşii masive. Simte o uşoară ameţeală şi un tremur din ce în ce mai puternic. E prea linişte. Trage adânc aer în piept şi apasă puternic pe clanţa rece. Nu intră în cameră, dar privirea îi alunecă pe podeaua prăfuită. În ochii lui negrii se citesc lacrimile fierbinti ce încep să alunece energic pe obrajii palizi. O vede zbătându-se într-o baltă de sânge, încercând să strige, să se ridice. Îi studiază trupul vineţiu, conturându-i liniile corpului din privirea împăienjenită de lacrimi.
Nu se apropie de ea. Respiră adânc, apoi scuipă pe podeaua murdară. Îşi şterge lacrimile cu dosul mânecii, părăsind clădirea. Îşi aprinde o ţigară, gândurile lui începând să se aprindă şi ele...
Dar nimeni nu-i mai ascultă graiul inimii. Acum e singur într-o lume de străini. Poate dacă ar fi rămas acolo... dacă ar fi încercat să o ajute măcar... Gândurile îi macină mintea, dar e convins că a făcut ce trebuia. Ştia că n-a greşit atunci când a plecat. Ştia că dacă ar fi rămas lângă ea, viaţa ei i s-ar fi stins în braţe ca un chiştoc de ţigară strivit puternic cu talpa pe asfaltul fierbinte.

Din seria tramvaie.

2010-05-15T20:55:00.002+03:00

Mi-am propus ca vara asta să realizez o serie de fotografii cu tramvaie. Voi încerca să urmaresc modelul V3A-93, dar nu voi exclude nici vagoanele mai vechi. Nu vreau nimic modern și nu vreau străzi îmbâcsite de mașini dă fitze conduse de puștani bășinoși.
Deadline: 31 august.
Ideea proiectului mi-a venit răsfoind cateva fotografii făcute pe la inceputul lunii aprilie, când mă plimbam cu Mary. Șase dintre acestea le poți vedea mai jos.
Cum sunt o iubitoare de portrete, nu voi putea scoate cu ușutință prezența umană din fotografii. Nu voi încerca să elimin definitiv omul din linia subiectelor, dar îmi propun să fac tot posibilul pentru a da viață tramvaiului.

Manichiură, pedichiură.

2010-05-13T22:08:00.000+03:00

Dimineață. Cred că marți. Cred că vreo 7 fără 10 minute. În 56. Abia trecusem de Hala Traian. Încă vreo două stații pân` la școală. Toate bune și frumoase. Muzica îmi urla în căști. Soarele îmi cam intra în ochi, nelăsându-mi privirea să cerceteze exteriorul. Nu prea era plin tramvaiul, dar tot stăteam în picioare undeva pe la mijloc. Și showul începe: Clanc, clanc. Un sunet ciudat. Îmi dau jos o cască. Mă uit în stânga și incerc sa identific de unde provine sunetul. Nimic nu mi se pare ieșit din comun. Ma uit în dreapta... nimic. Îmi bag casca înapoi, în ureche. Trec câteva secunde liniștite și.... Clanc, clanc, din nou. Ori e prea devreme și încă nu m-am trezit, ori începe să mi se facă foame, ori ăsta e un semn că tre` să fac o vizită la 9. Îmi dau jos ambele căști și le bag în rucsac. Clanc, clanc. Ochii îmi aterizează brusc pe o tanti din apropierea mea care își făcea manichiura cu o ungheră. Am coborât din tramvai cu o imensă dilemă: Oare până la capat (mai e doar o stație), o fi având timp și de ojă?Pentru nenea cu șervețele umede și batistuțe parfumate: Bre, bagă-ne și nouă, pe langă leocoplastul cu rivanol, o forfecuță, o pilă, un lac de unghii cu sclipici, ceva.

Dead roses.

2010-05-01T18:49:00.005+03:00

Patruzeci.

2010-04-08T20:32:00.001+03:00

Iubesc diminețile în care îl aștept privind cum dintre blocurile gri răsare soarele.

(uite-ma pe mine cu cap de peste).

Smoke gets into your eyes.

2010-04-06T15:18:00.003+03:00

She's Acsy.
<3

P.S.: Thank you, Luz.

Aprilie.

2010-04-04T20:11:00.000+03:00

Dimineți calde de aprilie. Dimineți calde în care ochii mei caută să-ți întalnească dulceaga privire. Dimineți în care soarele mă mângaie așa cum numai tu o faci. Dimineți în care simt că sunt o parte din visele tale târzii. Dimineți în care prind viață toate acele șoapte pe care le rostești atingandu-mă cu buzele tale calde.
Mă urmărește imaginea ta. Zâmbește-mi iar ca în fiecare dimineață de aprilie. Aștept să mă mai pierd macar odată în iluziile infinite purtate în negrii tăi ochi. Doar ei știu să mai oprească timpul pentru noi, ducând departe orice altă chemare.
Te simt venind spre trupul meu rătăcitor, oriunde aș fi.

Matematica.

2010-04-01T20:07:00.001+03:00

Pai da, că n-aveți voi calcul algebric. N-avem ce discuta. Pai bai baiatule, în clasa asta... se face carte, matematica e cea mai importantă....
Și m-am trezit plimbându-mă, cu o frântură de 9B in jur, prin Cișmigiu, mai exact pe aleea Șerbănescu. Pai daca n-ai carte, n-ai nici parte, nici calcul algebric, așa că am scos repejor manualele de matematică din plinele și grelele noastre rucsace ca să alăturam puterea matematicii la plăcuța magică ce ilustra numele dirigintelui nostru.

hahaaa, forever Mateiști.

Iubim tehnologia.

2010-03-14T17:38:00.004+02:00

Poate cu ocazia asta mai producem și noi ceva monștrii.

Schiță.

2010-03-13T23:56:00.000+02:00

Desenează-ți gândurile în cuvinte. Îți vei uita greșelile. Ai să poți rosti orice idee ce iți seacă mintea de dorințe. Închide ochii. Visează. Mai ai timp.
Desenează-ți cuvintele pe un cer senin. Îți vor crește aripi. Ai să poți zbura peste un ocean de amintiri ce te macină. Închide ochii. Visează. Mai ai timp.
Desenează-ți viața intr-o pată de culoare. Vei trăi doar în iluzii. Ai să poți simți cum timpul se oprește pentru tine. Deschide ochii. Trezește-te. Clipele fug pe langă tine cu prea multă nepasare.

Fericire

2010-03-08T20:03:00.001+02:00

Cauţi fericirea orbit de praf, mânjit de zâmbete. Zilele se sting, dar chipul tău tot uns de soare vrea să pară. Visele îţi ard în spatele privirii pline de albastrul unui cer prea senin.
Tu până unde mergi? Unde alergi râzând când clipele înghit orice speranţă? Încă mai crezi în minuni? Degeaba mai vrei să traieşti dacă fiecare gând te conduce spre infern.
Fericirea-i undeva departe. Nu-ţi place să o cauţi? Te poţi preface c-ai găsit-o deja.

alea alea.

2010-01-26T22:27:00.001+02:00

Ar fi trebuit sa postez asta mult mai devreme. Pe 19 ianuarie, legendara Janis Joplin ar fi implinit 67 de ani, pacat ca s-a stins din viata la 27 de ani.
Nu inteleg cum functioneaza lumea. De ce suntem asa de nepasatori? De ce tinerii de azi nu vor sa-si dezvolte cunostiintele? Eu nu fac altceva decat sa ma uit in jur si sa constat ca astia nu prea mai stiu nici sa lege doua vorbe... Vreau sa dispar, sa nu mai vad niciun individ de acest gen.
Am vazut destule reactii ale persoanelor care au intrat pentru prima data in camera mea. Cam toti au ramas surprinsi doar pentru faptul ca am pe pereti peste 25 de fotografii cu Janis Joplin. Nu prea au stiut multi cine e... (ma refer la cei de varsta mea). Lasa, ca sunt dotati si stiu cine e Romeo Fantastik. Acum serios... ce dracu` ma, astia nici muzica nu mai stiu sa asculte...

Uite-o pe Janis. Nu da play daca esti fan Guta, nu merita.

In alta ordine de idei: se termina semestrul. O sa-mi fie dor de membrii conspiratiei, de clapa neagra, de ultima ora de vineri ("hmm, domnule Toncu...")...
N-ai inteles. Stiam deja. Fragmentul asta e doar pentru mine... si pentru Ioana.

P.S.: scuze, n-am avut timp de scris cu diacritice. life sucks.

La un fum.

2010-01-17T11:23:00.000+02:00

Liceul e o junglă iar eu sunt mică și fraieră și nu știu să-mi trăiesc viața. Sunt rea și ironizez cam mult tinerii dezinteresați de știință și cultură. Problema e că ”ei e mulți și e cool” și eu sunt una și sunt proastă că nu știu să fiu ca ei. Of, ce grea e viața de om dotat mental. Dacă mă nășteam și eu analfabetă, eram pă trend acum. Eram și eu la un fum prin curtea școlii, că doar acolo se adună ăștia cool și feșăn...

E, lasă, asta e. Pilotez. Așa e la Matei Basarab.

Printre pagini

2010-01-11T12:19:00.005+02:00

Pentru ora de fizica am de facut o prezentare de carte. Asta mi-a "deschis" putin "apetitul" si mi-am pus imaginatia la treaba pentru cateva fotografii. Sper sa iasa bine.

Iarnă.

2010-01-08T22:24:00.003+02:00

Chiar dacă a trecut ceva timp de când am facut fotografiile, am decis totuși sa le postez. Mai bine mai târziu decat niciodată.

Ah, da. El e Florin, unul din cei mai buni prieteni.

Ziua unu.

2010-01-08T21:51:00.000+02:00

Pustietate. Infernul se intinde-n infinit. Zace peste tot cenușa. E amestecată cu buruienile arse de vreme ce mai încearcă să se elibereze dintre crăpăturile uscatului pamânt negru. Cerul de plumb domnește singuratic peste întinderea înecată in clipe captive în lanțurile unor vieți ce-au pierit în cenușă. Văd pânzele alea destrămate, vechi, cenușii, atârnând pe sfoara groasă si zvârcolindu-se în loviturile vântului... și casa aia parasită... și gardul dărâmat. Mă cufund cu privirea pentru câteva clipe în zidul sfăramat al casei. Urmăresc atent fiecare linie, fiecare detliu ascuns... Văd tot ce-a mai rămas dintr-o lume pierdută: iluzii.
Simt cum șiroaie fierbinți de sânge încep să-mi curgă pe degetele amorțite de frig. Mă ard, mă usucă de speranță. Cerul se întunecă. Se umple de negru si de ură. Încep să văd scântei țopăind prin cenușă. Buruienile încep să ardă asa cum tot corpul meu e invadat de acele suvițe roșiatice și fierbinți de sânge.
Nu mă mai simt. Nu mă mai am. Nu mă mai stiu. Sunt altceva. Sunt nimeni și nimic. Sunt tot acolo, jos, in cenușă. Sunt suflet prins in lanțuri. Sunt prizonier alături de clipele pierdute... creez iluzii.

Cenușă.

2009-12-13T13:12:00.004+02:00

Era frig. O liniște nebună împânzea zona. O stradă prea lungă, poate infinită, cu câteva felinare ce luminau slab. In rest, nimic. Negru și fum. Mergeam spre nicăieri căutându-mi sufletul pierdut într-un ocean de singurătate. Un aer gros, amar, rece și uscat dăinuia apăsător in jurul meu. Inspir încet... și brusc în minte îmi vin imagini ce-mi paralizează orice speranță. Păreau reale, păreau că se petrec acolo, în fața ochilor mei. Tot ce mintea mea rostea, era acolo. M-am oprit din mersul sălbatic pe care-l avusesem până atunci. Pe strada lungă vedeam doar umbre agitându-se din ce in ce mai tare. Am întors privirea în spate, însa totul părea identic. Simțeam cum prin mine trece o reflexie a acelei lumi, formând în spatele meu o imagine paralelă. Din ce în ce mai negru, din ce în ce mai mult fum, respriram din ce în ce mai greu, linistea apăsătoare urla în mintea mea. Simțeam cum se zbate, ca o fiară, cum se dezlănțuie, cum se întunecă, cum mă apasă... Un aer rece ma pătrunde. Totul era amorțit, doar mintea mea mai cugeta...
Erau in jurul meu vreo 15 persoane. Eram in plină zi. Cald. Vară. Parcă totul fusese un vis spulberat. Toți cei din jurul meu se uitau cum încerc să mă ridic și să-mi continui drumul. Era gălăgie. Auzeam chiar și păsările ce zburau ordonat pe cerul senin... Auzeam pași, foșnete, cuvinte amestecate... Apoi, din ce în ce mai încet...
Se lăsa iar liniștea. Lumina zilei se afunda încet, înghițită de întuneric. Căldura dispare și simt iar aerul rece care imi apasă și cele mai ascunse gânduri...
Vedeam clădiri sfărâmate. Un oraș distrus. Ars. Afundat în întuneric. Printre ruine zăceau căzuți toți cei pe care îi cunoscusem. Am închis ochii, vroiam să treacă totul mai repede, să se termine odată imaginea infernului... Degeaba însă, totul era acolo, toate ruinele, toți cei dragi mie mutilați, toate urletele cu care liniștea îmi persecuta voința, tot negrul din jurul meu...
O ambulanță. Trei medici cu o targă. Lumină. Zi. Zgomot. Nu pentru mult timp... M-am înecat iar cu același aer rece și gros. Liniștea începuse să urle iar fără milă. Era din ce în ce mai mult fum, din ce în ce mai frig... Îmi priveam mâinile mele albicioase. Din pielea uscată începeau să iasă firicele de sânge ce se scurgeau și se amestecau cu cenușa de sub picioarele mele. Aerul rece mă slăbea din ce în ce mai tare... Cad în genunchi și gem de durere însa nu ma pot auzi în linistea apăsătoare. Mi-am ridicat privirea și mi-am văzut chipul palid, însângerat. Ochii mei deveniseră negrii. Părul meu era acum udat de sânge și plin de cenușă... Pentru ultima oară m-am mai uitat odată înapoi. Ruinele se clătinau. Toate cadavrele, toți acei oameni pe care i-am avut alături o viață, se dezmembrau. Am încetat să-i mai privesc. Aș fi vrut să plâng, să vărs lacrimi, să mă descarc... dar mi-am păstrat calmul. Am lăsat pivirea in jos, spre cenușa care acum se misca alert, urcându-mi pe întreg corpul... Voi rămâne acolo, in cenușă, pentru mult timp, poate pentru totdeauna.

Mereu îmi imaginez cum voi muri. Poate n-ar mai trebui să fac asta.

A fi.

2009-10-15T21:42:00.005+03:00

Eram doar noi doi hoinarind prin ploaia calda, insirandu-ne povestea nesfarsita pe-o bucata de suflet... Traiam intens la fiecare atingere, intuiam cum fiecare cuvant ne face sa simtim acelasi lucru...
Acum sunt doar eu, un ratacitor blocat intre sutele de ganduri ce te macina in orice farama de timp. Sunt doar eternul tau vis dintr-o clipa. Sunt doar un strain printre prea multe cuvinte spuse cu regret. Sunt doar o sufocanta iluzie ce te igroapa intr-un intuneric infinit.

Ridica-te si scutura-ti aripile. Nu mai ploua cu minciuni. Intoarce-te, cineva inca te asteapta tot acolo.

departe.

2009-10-10T16:20:00.003+03:00

Sa ghidam toate visele spre eternitate... asa cum faceam cand ascultam soaptele marii sub un cer adormit, impodobit cu praf de stele. Dar nu mai esti aici sa iti simt fiecare zvacnire a inimii... si totusi, vei ramane in mintea mea o iluzie eterna plina de speranta... Incerc sa te prind, sa te mai ating macar odata. Te vad, esti acolo si ma astepti poate pentru ultima oara. Privirea ta ma seaca de orice amintire, imi arde fiecare gand, opreste timpul si imi fura orice farama de iubire pastrata intr-un suflet prins intre regrete.
Ne desparte un drum gresit. Eu tot te vad, dar tu ai uitat sa mai privesti inapoi.

Cand tu lipsesti....

2009-08-31T14:43:00.022+03:00

... mii de flori se scutura de viata. Ard mii de amintiri apasatoare in sufletele uitate candva intr-o alta lume. Trec mii de ani pierduti in cateva secunde, lasand in urma un fum negru ce-mi ineaca orice speranta.
Esti umbra ultimei dorinte. Te stingi incet in lacrimi, soptindu-mi iar povestea ce ne leaga vesnic. Esti ultimul cuvant ce-aduce mii de stele acolo unde cerul uita sa zambeasca. Da-mi doar o clipa sa mai pot simti cum e sa zbori tinand pe aripi o dragoste eterna.
<3

Prea mult.

2009-08-30T10:38:00.004+03:00

Poti cere infinitul, ti se va da cel mult un zambet. Poti avea toata lumea in fata, dar timpul fuge de langa tine. Poti iubi la nesfarsit, insa sfarsitul e aproape. Ai totul... defapt ai uitat de tine.

N-ai prea mult si totusi speri, asta te ajuta sa descoperi universul. In orice lucru marunt din jurul tau se naste frumusetea. O simti doar daca nu ceri prea mult, doar daca nu vrei sa ai totul, doar daca esti constient ca orice lucru se stinge in final si pierzi o alta clipa din viata ta.

intrebari.

2009-08-22T11:57:00.003+03:00

Intreaba-ti visele cine esti.
Intreaba-ti visele unde esti.
Intreaba-ti visele de ce.
De cele mai multe ori viata trece prea repede pe langa tine.
Uneori te vrea. Alteori nu.
De ce?
Intreaba-ti visele.
Descopera.

<3

your tears.

2009-08-22T11:30:00.006+03:00

Sunt lacrimile ce imi aduc aminte de ce-am trait odata. Sunt lacrimile ce deschid o poarta spre trecut. Sunt lacrimile ce intra si ard intr-un gol al sufletului. Sunt lacrimile cerului in urma carora ramane doar cenusa ce isi ia zborul spre eternitate. E un drum lung, infinit. Un drum printre amintiri ce ingroapa mii de povesti, printre lumi diferite pe care doar timpul le mai ghideaza.

<3

lucruri uitate

2009-08-20T10:06:00.002+03:00

De cele mai multe ori uiti ca totul merge prost atunci cand zambetele se inmultesc in jurul tau. In spatele unui zambet e un univers intreg in care patrunzi poate fara sa vrei. Uiti de lume, uiti de tine, uiti de griji. Zambesti.

printre amintiri pierdute.

2009-01-26T17:17:00.002+02:00

Infinitate.

2009-01-26T16:48:00.002+02:00

Am vrut sa-mi sterg lacrimile si sa o iau de la capat. Totul e dat sa se termine, totul e facut sa fie uitat in timp. Timpul e un infinit de clipe, iar clipele nu ne asculta chemarea.
Uneori inimile noastre bat in acelasi timp. Uneori gandurile noastre curg prin acelasi labirint, strabatand impreuna aceleasi idei ravasite de grele cugetari, de vorbe goale aruncate parca peste amintiri. Uneori scriem aceleasi randuri, in acelasi fel, lasand sa curga cuvinte printre clipele amare ce ne-au unit inimile ... Nu e o poveste de dragoste, noi nici macar nu ne cunoastem. Nu e o imagine care ne domina constiinta, e un vis in care ne traim realitatea.
"Universul nu e imens, e infinit."

Cu si despre timp.

2008-09-15T11:59:00.012+03:00

Se asterne frigul peste amintirile noastre. Suntem prinsi in cercul timpului, iar timpul ne roteste, ne duce departe, acolo unde n-am mai fost vreodata. Sau poate ca am fost, dar cine mai stie de cate ori s-a asternut frigul peste acele amintiri... Poate mai ajungem in acele locuri, poate nu. Vom fi in final acolo unde nu ne-am imaginat ca putem patrunde. Doar timpul mai face din lumea asta ce vrea...
E usor sa simti cu totul ingheata. Poate totusi mai e ceva ce ne tine puternici. Inca mai exista culoare, inca mai exista viata, chiar daca pe zi ce trece mai distrugem o farama din ea... E frig. Si frigul imi rascoleste amintirile...
Inca nu s-a terminat. Si nu se va termina aici. Noi asteptam, poate intr-o zi timpul se va opri, si nu ne va mai roti in cercul sau.
Norii curg incet. Mii de picaturi se astern una dupa alta printre amintirile inghetate. Patrund usor, patrund acolo unde n-a patruns nimic. Patrund acolo unde uneori ne doare mai tare, unde alteori nu simtim nimic. Patrund intr-o adanca imagine ascunsa acolo dedesupt... Poate ca acolo va intra, intr-o zi, caldura si ne vom aduce aminte cu drag de clipele in care am trecut pe unde ne-a purtat timpul.

Depresia Toamna - Iarna.

2008-09-12T14:10:00.000+03:00

Deja depresia toamna - iarna ne cam ia prin surprindere. "Vara s-a dus de cateva zile iar noi stam si asteptam linistiti sfarsitul lumii. Da, de parca mai e ceva bun de facut." Asa spun unii, insa eu cred ca nu suntem la capatul puterilor, ceva mai exista in fiecare dintre noi, stim doar ca totul e posibil. Si totusi, de cele mai multe ori ne pierdem speranta, mai ales acum, la inceputul depresiei toamna - iarna. Eu iau iar mata de coada si de luni incep scoala, Imi voi aminti cu drag de vara asta. A fost plina de zile lipsite de sens, de somn si de multe multe fotografii. E absurd. Timpul se scurge atat de repede... uneori nu ne lasa sa ne terminam treaba, rareori cand mai avem ocazia sa profitam din plin de el. E greu, uneori e greu. Dar in curand vom trece cu vederea peste timpul scurs... peste vara asta... peste acest articol si peste primele fotografii din vacanta... sau poate ca vom avea mereu ocazia sa ne aducem aminte cu drag de acele clipe... In fine, zilele trec la fel de repede, amintirile sunt din ce in ce mai multe, noi trecem cu viteza prin timp iar timpul nu mai vrea sa ne ocoleasca.
Macar e bine ca vine weekend-ul. Este ultimul weekend din vacanta asta, noi, elevii mai avem doar doua zile de somn in exces, doar doua zile de stat degeaba, doua zile de plictiseala si... nimic mai mult. Pentru mine e doar un ultim episod din "acel serial urmarit doar de mine in care o fata facea fotografii..." Mai spun doar "Bun venit, Depresie toamna - iarna!"