Vino

5 septembrie 2010

Mi-e dor sa ma trezesc simtindu-ti soaptele amestecandu-se cu mirosul amarui de cafea tare. Mi-e dor sa-ti simt privirea lovindu-se de trupul meu ca razele soarelui. Mi-e dor s-adorm sub atingerile mainilor tale reci…
Astept sa-mi mai iei telecomanda din mana si sa schimbi pe National Geographic. Spune-mi zambind ca “dau astia doar cacaturi pe Discovery”. Fa-ma sa ma ridic de pe canapea si sa ies din camera cu ochii plini de furie, uitandu-ma in pamant. Striga-ma si spune-mi sa ma-ntorc. Mai zi-mi cu acelasi zambet pe buze ca ne uitam la vreau eu. Adulmeca-mi pasii. Lasa-ma sa-ti beau cafeaua. Zgaraie-mi linistea cu vorbe fara sens. Vino. Atinge-mi parul, atinge-mi gatul, atinge-mi mana. Cauta-mi ochii. Sterge-mi lacrimile. Impinge-ma gingas. Lipeste-mi spatele apropae gol pe peretele alb si rece. Atinge-mi parul, atinge-mi gatul, atinge-mi mana. Atinge-mi fruntea cu fruntea ta. Inchide ochii. Viseaza. Inca te mai astept.

Ascunde-ma.

4 iulie 2010

        Au fost asa de multe zile in care te-am privit minute-n sir fara sa scot vreun cuvant. Nici tu nu mi-ai vorbit si nici n-ai incercat vreodata sa-mi intersectezi privirea. Stiai mereu ce vroiam, tu ma cunosti cel mai bine, dar mi-ai lasat mintea sa se joace intr-o liniste deplina. Ti-am urmarit fiecare gest. Mi-am scris in amintiri prea clare fiecare detaliu al miscarilor tale. Tu stii prea bine cum sa imi antrenezi dorintele prin ignoranta, hrandindu-mi pofta din cand in cand cu cateva cuvinte dulci.
        Degeaba mi-ai dat voie sa vin mai aproape de tine daca te-ai ascuns in spatele tacerii. Insa stiu ca inima ta nu tace. Incepi deja sa n-o mai suporti. N-ai vrea sa rosteasca nimic din ce are de zis... Uneori vrei sa-i distrugi orice chemare, alteori, cand esti singur, o asculti lasand fiorii reci sa te invaluie...
         Ascunde-mi bine tipetele si imaginile ce inca iti mai ratacesc prin minte. Ai vrea sa uitam totul. Ai vrea ca de acum sa cred ca esti departe. Nu-ti iese. Ne desparte cam un bulevard si ceva. 

        Sorry, de data asta e fara diacritice.

Sfârşitul.

21 iunie 2010

Intră în casă fără să mai bată la uşă. Un val de aer acru îl loveşte, simtind un amestec înecăcios de sânge, tutun şi tărie ieftină. Paşii i se împotmolesc în grămezile de gunoi şi haine ce zac pe podeaua murdară. Are în minte doar imaginea ei. Vocea fetei e încă vie, şoaptele sale pătrunzându-i din ce în ce mai adânc în amintiri. Vrea doar s-o găsească, să-i simtă mâna fierbinte încă o dată pe spatele încordat. Ştia că în el se dă o luptă crâncenă între dorinţa de a nu o fi cunoscut-o vreodată şi pofta de a o vedea din nou. Îi e rece. În palmele ude simte fior după fior. Merge din ce în ce mai repede prin holul gol şi murdar, lovind cu piciorul fiecare obiect din jurul lui. Îi e teamă de camera de la capătul coridorului. Se apropie de uşă din ce în ce mai mult, dar frica îl cuprinde din ce în ce mai tare. Se simte slab şi fără apărare în faţa unei mari uşi negre. Nu ştie ce secrete îi ascunde o bucată masivă de lemn. "Nici uşa nu ştie ce în mintea mea. E egalitate." Însă acel corp inert n-are nevoie de tainele inimii lui, ştie doar să dărâme orice vis clădit cu grijă.
Se opreşte în faţa uşii masive. Simte o uşoară ameţeală şi un tremur din ce în ce mai puternic. E prea linişte. Trage adânc aer în piept şi apasă puternic pe clanţa rece. Nu intră în cameră, dar privirea îi alunecă pe podeaua prăfuită. În ochii lui negrii se citesc lacrimile fierbinti ce încep să alunece energic pe obrajii palizi. O vede zbătându-se într-o baltă de sânge, încercând să strige, să se ridice. Îi studiază trupul vineţiu, conturându-i liniile corpului din privirea împăienjenită de lacrimi.
Nu se apropie de ea. Respiră adânc, apoi scuipă pe podeaua murdară. Îşi şterge lacrimile cu dosul mânecii, părăsind clădirea. Îşi aprinde o ţigară, gândurile lui începând să se aprindă şi ele...
Dar nimeni nu-i mai ascultă graiul inimii. Acum e singur într-o lume de străini. Poate dacă ar fi rămas acolo... dacă ar fi încercat să o ajute măcar... Gândurile îi macină mintea, dar e convins că a făcut ce trebuia. Ştia că n-a greşit atunci când a plecat. Ştia că dacă ar fi rămas lângă ea, viaţa ei i s-ar fi stins în braţe ca un chiştoc de ţigară strivit puternic cu talpa pe asfaltul fierbinte.

Din seria tramvaie.

15 mai 2010

Mi-am propus ca vara asta să realizez o serie de fotografii cu tramvaie. Voi încerca să urmaresc modelul V3A-93, dar nu voi exclude nici vagoanele mai vechi. Nu vreau nimic modern și nu vreau străzi îmbâcsite de mașini dă fitze conduse de puștani bășinoși.
Deadline: 31 august.
Ideea proiectului mi-a venit răsfoind cateva fotografii făcute pe la inceputul lunii aprilie, când mă plimbam cu Mary. Șase dintre acestea le poți vedea mai jos.
Cum sunt o iubitoare de portrete, nu voi putea scoate cu ușutință prezența umană din fotografii. Nu voi încerca să elimin definitiv omul din linia subiectelor, dar îmi propun să fac tot posibilul pentru a da viață tramvaiului.