Sfârşitul.

21 iunie 2010

Intră în casă fără să mai bată la uşă. Un val de aer acru îl loveşte, simtind un amestec înecăcios de sânge, tutun şi tărie ieftină. Paşii i se împotmolesc în grămezile de gunoi şi haine ce zac pe podeaua murdară. Are în minte doar imaginea ei. Vocea fetei e încă vie, şoaptele sale pătrunzându-i din ce în ce mai adânc în amintiri. Vrea doar s-o găsească, să-i simtă mâna fierbinte încă o dată pe spatele încordat. Ştia că în el se dă o luptă crâncenă între dorinţa de a nu o fi cunoscut-o vreodată şi pofta de a o vedea din nou. Îi e rece. În palmele ude simte fior după fior. Merge din ce în ce mai repede prin holul gol şi murdar, lovind cu piciorul fiecare obiect din jurul lui. Îi e teamă de camera de la capătul coridorului. Se apropie de uşă din ce în ce mai mult, dar frica îl cuprinde din ce în ce mai tare. Se simte slab şi fără apărare în faţa unei mari uşi negre. Nu ştie ce secrete îi ascunde o bucată masivă de lemn. "Nici uşa nu ştie ce în mintea mea. E egalitate." Însă acel corp inert n-are nevoie de tainele inimii lui, ştie doar să dărâme orice vis clădit cu grijă.
Se opreşte în faţa uşii masive. Simte o uşoară ameţeală şi un tremur din ce în ce mai puternic. E prea linişte. Trage adânc aer în piept şi apasă puternic pe clanţa rece. Nu intră în cameră, dar privirea îi alunecă pe podeaua prăfuită. În ochii lui negrii se citesc lacrimile fierbinti ce încep să alunece energic pe obrajii palizi. O vede zbătându-se într-o baltă de sânge, încercând să strige, să se ridice. Îi studiază trupul vineţiu, conturându-i liniile corpului din privirea împăienjenită de lacrimi.
Nu se apropie de ea. Respiră adânc, apoi scuipă pe podeaua murdară. Îşi şterge lacrimile cu dosul mânecii, părăsind clădirea. Îşi aprinde o ţigară, gândurile lui începând să se aprindă şi ele...
Dar nimeni nu-i mai ascultă graiul inimii. Acum e singur într-o lume de străini. Poate dacă ar fi rămas acolo... dacă ar fi încercat să o ajute măcar... Gândurile îi macină mintea, dar e convins că a făcut ce trebuia. Ştia că n-a greşit atunci când a plecat. Ştia că dacă ar fi rămas lângă ea, viaţa ei i s-ar fi stins în braţe ca un chiştoc de ţigară strivit puternic cu talpa pe asfaltul fierbinte.