Din seria tramvaie.

15 mai 2010

Mi-am propus ca vara asta să realizez o serie de fotografii cu tramvaie. Voi încerca să urmaresc modelul V3A-93, dar nu voi exclude nici vagoanele mai vechi. Nu vreau nimic modern și nu vreau străzi îmbâcsite de mașini dă fitze conduse de puștani bășinoși.
Deadline: 31 august.
Ideea proiectului mi-a venit răsfoind cateva fotografii făcute pe la inceputul lunii aprilie, când mă plimbam cu Mary. Șase dintre acestea le poți vedea mai jos.
Cum sunt o iubitoare de portrete, nu voi putea scoate cu ușutință prezența umană din fotografii. Nu voi încerca să elimin definitiv omul din linia subiectelor, dar îmi propun să fac tot posibilul pentru a da viață tramvaiului.

Manichiură, pedichiură.

13 mai 2010

Dimineață. Cred că marți. Cred că vreo 7 fără 10 minute. În 56. Abia trecusem de Hala Traian. Încă vreo două stații pân` la școală. Toate bune și frumoase. Muzica îmi urla în căști. Soarele îmi cam intra în ochi, nelăsându-mi privirea să cerceteze exteriorul. Nu prea era plin tramvaiul, dar tot stăteam în picioare undeva pe la mijloc. Și showul începe: Clanc, clanc. Un sunet ciudat. Îmi dau jos o cască. Mă uit în stânga și incerc sa identific de unde provine sunetul. Nimic nu mi se pare ieșit din comun. Ma uit în dreapta... nimic. Îmi bag casca înapoi, în ureche. Trec câteva secunde liniștite și.... Clanc, clanc, din nou. Ori e prea devreme și încă nu m-am trezit, ori începe să mi se facă foame, ori ăsta e un semn că tre` să fac o vizită la 9. Îmi dau jos ambele căști și le bag în rucsac. Clanc, clanc. Ochii îmi aterizează brusc pe o tanti din apropierea mea care își făcea manichiura cu o ungheră. Am coborât din tramvai cu o imensă dilemă: Oare până la capat (mai e doar o stație), o fi având timp și de ojă? Pentru nenea cu șervețele umede și batistuțe parfumate: Bre, bagă-ne și nouă, pe langă leocoplastul cu rivanol, o forfecuță, o pilă, un lac de unghii cu sclipici, ceva.

Dead roses.

1 mai 2010