alea alea.

26 ianuarie 2010

Ar fi trebuit sa postez asta mult mai devreme. Pe 19 ianuarie, legendara Janis Joplin ar fi implinit 67 de ani, pacat ca s-a stins din viata la 27 de ani.
Nu inteleg cum functioneaza lumea. De ce suntem asa de nepasatori? De ce tinerii de azi nu vor sa-si dezvolte cunostiintele? Eu nu fac altceva decat sa ma uit in jur si sa constat ca astia nu prea mai stiu nici sa lege doua vorbe... Vreau sa dispar, sa nu mai vad niciun individ de acest gen.
Am vazut destule reactii ale persoanelor care au intrat pentru prima data in camera mea. Cam toti au ramas surprinsi doar pentru faptul ca am pe pereti peste 25 de fotografii cu Janis Joplin. Nu prea au stiut multi cine e... (ma refer la cei de varsta mea). Lasa, ca sunt dotati si stiu cine e Romeo Fantastik. Acum serios... ce dracu` ma, astia nici muzica nu mai stiu sa asculte...

Uite-o pe Janis. Nu da play daca esti fan Guta, nu merita.


In alta ordine de idei: se termina semestrul. O sa-mi fie dor de membrii conspiratiei, de clapa neagra, de ultima ora de vineri ("hmm, domnule Toncu...")...
N-ai inteles. Stiam deja. Fragmentul asta e doar pentru mine... si pentru Ioana.

P.S.: scuze, n-am avut timp de scris cu diacritice. life sucks.

La un fum.

17 ianuarie 2010

Liceul e o junglă iar eu sunt mică și fraieră și nu știu să-mi trăiesc viața. Sunt rea și ironizez cam mult tinerii dezinteresați de știință și cultură. Problema e că ”ei e mulți și e cool” și eu sunt una și sunt proastă că nu știu să fiu ca ei. Of, ce grea e viața de om dotat mental. Dacă mă nășteam și eu analfabetă, eram pă trend acum. Eram și eu la un fum prin curtea școlii, că doar acolo se adună ăștia cool și feșăn...

E, lasă, asta e. Pilotez. Așa e la Matei Basarab.

Printre pagini

11 ianuarie 2010

Pentru ora de fizica am de facut o prezentare de carte. Asta mi-a "deschis" putin "apetitul" si mi-am pus imaginatia la treaba pentru cateva fotografii. Sper sa iasa bine.

Iarnă.

8 ianuarie 2010

Chiar dacă a trecut ceva timp de când am facut fotografiile, am decis totuși sa le postez. Mai bine mai târziu decat niciodată.




Ah, da. El e Florin, unul din cei mai buni prieteni.

Ziua unu.

Pustietate. Infernul se intinde-n infinit. Zace peste tot cenușa. E amestecată cu buruienile arse de vreme ce mai încearcă să se elibereze dintre crăpăturile uscatului pamânt negru. Cerul de plumb domnește singuratic peste întinderea înecată in clipe captive în lanțurile unor vieți ce-au pierit în cenușă. Văd pânzele alea destrămate, vechi, cenușii, atârnând pe sfoara groasă si zvârcolindu-se în loviturile vântului... și casa aia parasită... și gardul dărâmat. Mă cufund cu privirea pentru câteva clipe în zidul sfăramat al casei. Urmăresc atent fiecare linie, fiecare detliu ascuns... Văd tot ce-a mai rămas dintr-o lume pierdută: iluzii.
Simt cum șiroaie fierbinți de sânge încep să-mi curgă pe degetele amorțite de frig. Mă ard, mă usucă de speranță. Cerul se întunecă. Se umple de negru si de ură. Încep să văd scântei țopăind prin cenușă. Buruienile încep să ardă asa cum tot corpul meu e invadat de acele suvițe roșiatice și fierbinți de sânge.
Nu mă mai simt. Nu mă mai am. Nu mă mai stiu. Sunt altceva. Sunt nimeni și nimic. Sunt tot acolo, jos, in cenușă. Sunt suflet prins in lanțuri. Sunt prizonier alături de clipele pierdute... creez iluzii.