Cenușă.

13 decembrie 2009

Era frig. O liniște nebună împânzea zona. O stradă prea lungă, poate infinită, cu câteva felinare ce luminau slab. In rest, nimic. Negru și fum. Mergeam spre nicăieri căutându-mi sufletul pierdut într-un ocean de singurătate. Un aer gros, amar, rece și uscat dăinuia apăsător in jurul meu. Inspir încet... și brusc în minte îmi vin imagini ce-mi paralizează orice speranță. Păreau reale, păreau că se petrec acolo, în fața ochilor mei. Tot ce mintea mea rostea, era acolo. M-am oprit din mersul sălbatic pe care-l avusesem până atunci. Pe strada lungă vedeam doar umbre agitându-se din ce in ce mai tare. Am întors privirea în spate, însa totul părea identic. Simțeam cum prin mine trece o reflexie a acelei lumi, formând în spatele meu o imagine paralelă. Din ce în ce mai negru, din ce în ce mai mult fum, respriram din ce în ce mai greu, linistea apăsătoare urla în mintea mea. Simțeam cum se zbate, ca o fiară, cum se dezlănțuie, cum se întunecă, cum mă apasă... Un aer rece ma pătrunde. Totul era amorțit, doar mintea mea mai cugeta...
Erau in jurul meu vreo 15 persoane. Eram in plină zi. Cald. Vară. Parcă totul fusese un vis spulberat. Toți cei din jurul meu se uitau cum încerc să mă ridic și să-mi continui drumul. Era gălăgie. Auzeam chiar și păsările ce zburau ordonat pe cerul senin... Auzeam pași, foșnete, cuvinte amestecate... Apoi, din ce în ce mai încet...
Se lăsa iar liniștea. Lumina zilei se afunda încet, înghițită de întuneric. Căldura dispare și simt iar aerul rece care imi apasă și cele mai ascunse gânduri...
Vedeam clădiri sfărâmate. Un oraș distrus. Ars. Afundat în întuneric. Printre ruine zăceau căzuți toți cei pe care îi cunoscusem. Am închis ochii, vroiam să treacă totul mai repede, să se termine odată imaginea infernului... Degeaba însă, totul era acolo, toate ruinele, toți cei dragi mie mutilați, toate urletele cu care liniștea îmi persecuta voința, tot negrul din jurul meu...
O ambulanță. Trei medici cu o targă. Lumină. Zi. Zgomot. Nu pentru mult timp... M-am înecat iar cu același aer rece și gros. Liniștea începuse să urle iar fără milă. Era din ce în ce mai mult fum, din ce în ce mai frig... Îmi priveam mâinile mele albicioase. Din pielea uscată începeau să iasă firicele de sânge ce se scurgeau și se amestecau cu cenușa de sub picioarele mele. Aerul rece mă slăbea din ce în ce mai tare... Cad în genunchi și gem de durere însa nu ma pot auzi în linistea apăsătoare. Mi-am ridicat privirea și mi-am văzut chipul palid, însângerat. Ochii mei deveniseră negrii. Părul meu era acum udat de sânge și plin de cenușă... Pentru ultima oară m-am mai uitat odată înapoi. Ruinele se clătinau. Toate cadavrele, toți acei oameni pe care i-am avut alături o viață, se dezmembrau. Am încetat să-i mai privesc. Aș fi vrut să plâng, să vărs lacrimi, să mă descarc... dar mi-am păstrat calmul. Am lăsat pivirea in jos, spre cenușa care acum se misca alert, urcându-mi pe întreg corpul... Voi rămâne acolo, in cenușă, pentru mult timp, poate pentru totdeauna.

Mereu îmi imaginez cum voi muri. Poate n-ar mai trebui să fac asta.

A fi.

15 octombrie 2009

Eram doar noi doi hoinarind prin ploaia calda, insirandu-ne povestea nesfarsita pe-o bucata de suflet... Traiam intens la fiecare atingere, intuiam cum fiecare cuvant ne face sa simtim acelasi lucru...
Acum sunt doar eu, un ratacitor blocat intre sutele de ganduri ce te macina in orice farama de timp. Sunt doar eternul tau vis dintr-o clipa. Sunt doar un strain printre prea multe cuvinte spuse cu regret. Sunt doar o sufocanta iluzie ce te igroapa intr-un intuneric infinit.

Ridica-te si scutura-ti aripile. Nu mai ploua cu minciuni. Intoarce-te, cineva inca te asteapta tot acolo.

departe.

10 octombrie 2009

Sa ghidam toate visele spre eternitate... asa cum faceam cand ascultam soaptele marii sub un cer adormit, impodobit cu praf de stele. Dar nu mai esti aici sa iti simt fiecare zvacnire a inimii... si totusi, vei ramane in mintea mea o iluzie eterna plina de speranta... Incerc sa te prind, sa te mai ating macar odata. Te vad, esti acolo si ma astepti poate pentru ultima oara. Privirea ta ma seaca de orice amintire, imi arde fiecare gand, opreste timpul si imi fura orice farama de iubire pastrata intr-un suflet prins intre regrete.
Ne desparte un drum gresit. Eu tot te vad, dar tu ai uitat sa mai privesti inapoi.  

Cand tu lipsesti....

31 august 2009

... mii de flori se scutura de viata. Ard mii de amintiri apasatoare in sufletele uitate candva intr-o alta lume. Trec mii de ani pierduti in cateva secunde, lasand in urma un fum negru ce-mi ineaca orice speranta.
Esti umbra ultimei dorinte. Te stingi incet in lacrimi, soptindu-mi iar povestea ce ne leaga vesnic. Esti ultimul cuvant ce-aduce mii de stele acolo unde cerul uita sa zambeasca. Da-mi doar o clipa sa mai pot simti cum e sa zbori tinand pe aripi o dragoste eterna.
<3

Prea mult.

30 august 2009

Poti cere infinitul, ti se va da cel mult un zambet. Poti avea toata lumea in fata, dar timpul fuge de langa tine. Poti iubi la nesfarsit, insa sfarsitul e aproape. Ai totul... defapt ai uitat de tine.

N-ai prea mult si totusi speri, asta te ajuta sa descoperi universul. In orice lucru marunt din jurul tau se naste frumusetea. O simti doar daca nu ceri prea mult, doar daca nu vrei sa ai totul, doar daca esti constient ca orice lucru se stinge in final si pierzi o alta clipa din viata ta.

intrebari.

22 august 2009

Intreaba-ti visele cine esti.
Intreaba-ti visele unde esti.
Intreaba-ti visele de ce.
De cele mai multe ori viata trece prea repede pe langa tine.
Uneori te vrea. Alteori nu.
De ce?
Intreaba-ti visele.
Descopera.

<3

your tears.

Sunt lacrimile ce imi aduc aminte de ce-am trait odata. Sunt lacrimile ce deschid o poarta spre trecut. Sunt lacrimile ce intra si ard intr-un gol al sufletului. Sunt lacrimile cerului in urma carora ramane doar cenusa ce isi ia zborul spre eternitate. E un drum lung, infinit. Un drum printre amintiri ce ingroapa mii de povesti, printre lumi diferite pe care doar timpul le mai ghideaza.

<3

lucruri uitate

20 august 2009

De cele mai multe ori uiti ca totul merge prost atunci cand zambetele se inmultesc in jurul tau. In spatele unui zambet e un univers intreg in care patrunzi poate fara sa vrei. Uiti de lume, uiti de tine, uiti de griji. Zambesti.

printre amintiri pierdute.

26 ianuarie 2009

Infinitate.

Am vrut sa-mi sterg lacrimile si sa o iau de la capat. Totul e dat sa se termine, totul e facut sa fie uitat in timp. Timpul e un infinit de clipe, iar clipele nu ne asculta chemarea.
Uneori inimile noastre bat in acelasi timp. Uneori gandurile noastre curg prin acelasi labirint, strabatand impreuna aceleasi idei ravasite de grele cugetari, de vorbe goale aruncate parca peste amintiri. Uneori scriem aceleasi randuri, in acelasi fel, lasand sa curga cuvinte printre clipele amare ce ne-au unit inimile ... Nu e o poveste de dragoste, noi nici macar nu ne cunoastem. Nu e o imagine care ne domina constiinta, e un vis in care ne traim realitatea.
"Universul nu e imens, e infinit."